Sari la conținut

Spaţiu şi Formă – Cora Fodor, istoric de artă

            Expoziția vernisată în această seară este un eveniment aparte, festiv, atât pentru artistul Nagy Attila, cel care dintr-o nejustificată modestie (dar cu binevenită încurajare colegială) n-a îndrăznit de ceva timp să-și așeze lucrările în fascicolul luminos al spotului unei galerii dar, mai ales, al vizitatorului și deopotrivă, datorită alăturării inedite a materialelor, pentru succesiunea expozițiilor desfășurate în acest spațiu,. Aici, prezența unui maestru sticlar și a artei sale decorative intră la domeniul rara avis.

              La Cluj jucându-se cu toate cele patru elemente esențiale ce le dă natura: pământ, foc, aer, și apă, la modul foarte serios cordonat de profesorul Ailincăi, primește la final o diplomă cu etichetă: ceramist-sticlar! În timp, mai adaugă un element:lemnul, și, în această seară, ne etalează ce-a făcut  după pravanul acestei etichete, în ultimii ani. Curiozitatea e mare:a noastră, a vizitatorilor dar, mai ales a elevilor pecare îi păstorște cu blândețe la Liceul de Artă: studii, volum, proporții, anatomie, modelaj etc. îndrumându-i spre formația de sculptori. Alte diplome, alte etichete, noi artiști! Deci, revenind: sticlă, lemn, metal! Culoare, baiț, și…foiță de aur! Mat, lucios, tăiat, sablat! Alternanțe! Și gol, și plin și ritmări. Structuri! Obsesii! Aripi, ochi și-o roată de tors lâna! Chiar două și chiar mai multe. Tensiuni și elansăi! Recuperări, de materiale, dar și de simboluri și-apoi, restituiri. Bineînțeles că  voit am simplificat demersul. Procesul de creație e mult mai dens, mai intens și foarte personal. Arderile nu sunt doar în cuptoare ci și combustii în interior! Tăietura se face în carnea de esență moale a lemnului, se obțin decupaje, suinuozități și apoi se fac implanturi. Se fixează foarte genuin și deloc perceptibil metalul, ca o prelungire firească, se inserează sticla, se așterne baiț și se mângâie pe alocuri cu culoare. E ,,operația plastică” a mulora dintre lucrări pentru o cât mai surprinzătoare estetică decorativă.

                Dar  istoria adevărată a nașterii acestor lucrări începe într-un depozit cu obiecte adunate din pasiunea unui personaj franțuzit pentru arta populară de la noi și chiar pentru obiectele utilitare de la sate, devenite curiozități pentru acesta. Personajul s-a schimbat iar destinul lor a primit altă turnură. A intervenit pe firul destinației lor, artistul. Fusul, putina, roata de tors și alte mărunte ustensile folosite de vreun țăran șugubăț nu visau vreodată să ajungă să aibă Atitudini, să ridice un Icar  într-un iluzoriu zbor spre astru, să provoace Tensiuni materiei, să stârnească paradoxale Dialguri Inefabile, să se lase tranșate și șlefuite, să permită ochiade indiscrete din partea unor Ochi sticloși suprarealiști! Și totuși, viața de la sat, cu repetiția ei ciclică, cu aceste umile unelte își are rostul ei. La fel ar spune și artistul despre creațiile sale. Și ce dacă au interferat lumile? Că nu-i spune creație, ci-i spune trudă, că-i spune artă și nu-i spune meșteșugărie. Căci, se definește astfel: ,,roata de tors este o instalație pentru prelucrarea fibrelor de lână acționată cu forță umană, prin intermediul unei pedale car, printr-un ax, antrenează o altă roată ce trasmite mișcarea circulară către un ax orizontal (bobină) pe care se vor rula firele toarse.” Și, de-aici, e doar un pas, major ce-i drept, spre Roata de tors timpul sau Roata de tors vise sau Roata timpului, aceleasi pentru toți. Firele gândurilor sunt prelucrate, se întrepătrund și se transformă în plăsmuiri ale mâinilor serios coordonate (cum aminteam la început) de mintea îndelung ,,educată” și din exercițiul celui ce creează. Tot pe-o roată, dintr-o pâlnie de sticlă, ca dintr-un vechi gramofon se aude parcă muzica materiei. Senzația nu e doar la o lucrare. Materialele par a-și cânta fuziunile și îmbinările, țesuturile, texturările și trunchierile, culorile și matizările. Fusul străpunge vizual atmosfera.

              Și, pentru că tot suntem într-o clădire cu puternice rezonanțe Art Nouveau, ce-și împrumută numele și galeriei, artistul, cu subtile dibăcii de bijutier așază numai pe lucrările cu senzuale cochetării feminine, rafinate ,,petale” de sticlă colorată îmbrăcate în foițe (ca să nu spun fustițe) de cupru, demne de lauda lui TIffany.

              Abandonăm registrul provocărilor tactile ale sinuozităților cu pulsații feminine. Un lemn supus devorării zecilor de carii de sapă adânc până la măruntaie, sugând seva și umilind fibra, degradând până la putregai, e salvat. Devine adăpostul unei sfere –  perfectă rostogolire a ochiului de sticlă – și-a unei lacrimi prelungi ce-și plânge parcă vechea soartă. Cu toate acestea, nimic nu stirbește decorativul.

               Și, unde e doar creator de sticlă, suflă, taie, sablează sau nu, și-apoi lipește mici bucățele din materia cu ecouri de nisip și calcar, închipuind miniaturile forme ce duc cu gândul la fiordurile îndepărtate. Eincredibil acest parcurs de la incadescența focului la glacialitatea efectului final. Și-apoi, tot cu pași de sticlă ne conduce în tenebre bituminoase Un punct de culoare oranj intensifică efectul contrariilor crmatice.

                                                                           Cora FODOR, istoric de artă